Regulament
pentru organizarea și desfășurarea Balului Bobocilor
Coordonatorii balului sunt: Directorul, directorul adjunct, coordonatorii de proiecte și programe educative și diriginții claselor a XII-a.
Accesul elevilor din Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Tg.-Mureș se face pe bază de bilet cumpărat pentru cei care vor să vizioneze spectacolul.
Accesul părinților se face pe bază de invitație la spectacol.
Accesul elevilor din alt liceu sau a persoanelor străine nu este permis cu excepția participanților la programul artistic.
Accesul profesorilor se face pe bază de invitație; acesta va însoţi clasa dacă este diriginte, iar cei care nu sunt diriginţi îi vor ajuta sau înlocui pe cei care nu sunt prezenţi din diferite motive (au ore, sunt în concediu medical …etc) .
Accesul sponsorilor se face pe bază de invitație cu loc rezervat.
Accesul jurnaliștilor se face prin acreditare* cerută de către instituția de presă către Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Tg. – Mureș și au locuri rezervate – presa poate face parte din juriu (la cerere). Jurnaliştii sunt aşteptaţi şi însoţiţi până la locul rezervat .
Accesul sub influența, sau consumul de băuturi alcoolice, droguri, tutun este interzis pe tot timpul programului artistic.
Accesul cu materiale inflamabile sau pirotehnice este strict interzis (brichete, petarde, artificii etc).
Comportamentul necivilizat se sancționează conform regulamentului școlar.
Accesul spectatorilor (elevi, părinți, profesori, invitați), este permis doar în sala de spectacole și doar pe locul rezervat, fiind interzis accesul în culise și la cabinele de schimb. Excepție fac doar organizatorii şi însoţitorii care îi ajută pe participanţi.
Se vor face fotografii și filmări video doar în timpul momentelor artistice și doar din sală (interzis filmatul și fotografiatul în culise și în cabinele de schimb).
Fotografiile și materialele filmate nu trebuie să arate elevii în situații nepotrivite sau jenante.